06.10.2013

Farmece - Aprilynne Pike


Descriere
„– Eu nu pot să dau buzna să‑mi declar intenţiile. Nu pot să te iau pe sus. Trebuie să aştept şi să sper că, într‑o zi, tu o să‑mi ceri asta. – Şi dacă nu? întrebă Laurel, cu voce aproape şoptită. – Atunci bănuiesc că voi aştepta toată viaţa.“ Au trecut șase luni de când Laurel a salvat tărâmul fermecat al zânelor. Acum, ea trebuie să-și petreacă vara acolo, pentru a-și dezvolta abilitățile de zână de toamnă. Dar familia ei umană și prietenii îi sunt încă în primejdie de moarte – iar intrarea în Avalon este mai vulnerabilă ca oricând. Va accepta oare Laurel ajutorul lui David, iubitul ei din lumea oamenilor, când va veni clipa să-și salveze prietena, sau se va întoarce către Tamani, înflăcăratul spirit al naturii care o iubește dintotdeauna? „Surprizele și suspansul abundă în acest nou volum, așa că Farmece este și mai greu de lăsat din mână decât a fost Aripi. Laurel se transformă într-o tânără uimitoare. Conflictul din inima ei nu-i va mira pe cei care știu cum e să fii prins între două persoane pe care le iubești la fel de mult.“ Romantic Times Bestseller internațional Roman publicat în 30 de țări
Parerea mea
Cartea incepe foarte promitator, Laurel pleca in vacanta de vara in Avalon pentru a invata cum sa isi foloseasca puterile de zana de toamna.
Ajunsa in taramul exotic ea descopera societatea zanelor, obiciurile lor ciudatate.
Sincera sa fi mi s-a parut destul de ciudat cum gandeau zanele, cred ca mie nu mi-ar placea sa traiesc in lumea lor tot timpul, desi sunt nascuta toamna, asa ca as avea un loc destul de ok in Avalon :))
Disney BoundIn alta ordine de idei, se intampla fix ceea ce eram sigura ca se va inampla, Laurel incepe sa aiba sentimente si pentru Tamani. Este atat de frustrant si enervant sa nu poti sa ii tragi o palma cand se comporta atat de " Nu pot sa ma decid, eu iubesc pe toata lumea, desi stiu ca pe David il vreau"
La intoarcerea lui Laurel in lumea umana, ea descopera ca mama ei devine din ce in ce mai distanta, iar tatal ei tot mai apropiat si mai interesat de viata de zana a ficei lui.
Problemele incep sa apara imediat ce Laurel infloreste. Trolii revin in Crescent City amenintand iar viata prietenilor si a familiei ei.
Citate
" - Laure, nu stiu ce vrea, insa nu-i da, tipa Chelsea."
" Trecuse atat timp decand nu o mai imbratisase asa de strans. Laurel o stranse si ea in brate, coplesita de un sentiment de siguranta care nu avea nimic de-a face cu trolii sau cu zanele. Un sentiment de apartenenta care nu avea nimic de-a face cu David sau Tamani."
P.S. V-ati cutremurat? EU am simtit cutremurul, dar am crezut ca visam :))
Nota 

2 comentarii:

CrAzZyPuFfY spunea...

Trebuie sa o am!!

Paun Catalina Cezarina spunea...

mie mi-ar placea sa traiesc intr-un universal zanelor, si eu sunt nascuta toamna in septembrie