05.06.2013

CONCURS : CREATIE

sigla Libris

Da vedeti bine.Vom organiza acest concurs datorita generozitatii oferite de Libraria Libris , librarie online ce detine o varietate intreaga de carti , carti online precum si carti in engleza , si nu numai , puteti gasi muzica si filme la toate preturile.

CERINTA
Dupa cum vedeti este un concurs de creatie deci imaginatia voastra va fi pusa la incercare.Tot ce trebuie sa faceti este sa realizati o compunere cu tema IUBIREA.
Compunerea trebuie sa :
- aiba intre 15-30 randuri
- sa nu fie luata de pe alte surse , in acest caz compunerea va fi descalificata
Noi , adminii blogului , vom juriza concursul , si cea mai buna , reusita si creativa compunere va castiga.

PREMIU
Oferit de Libraria Libris un voucher in valoare de 40 lei.

DURATA
5 Iunie - 25 Iunie

REZOLVARE
-Compunerea
-GFC-ul prin care ne urmariti blogul
-Share concursului pe blogul , facebook-ul personal sau orice alta retea de socializare


                                        Fie ca cea mai buna compunere sa castige!
                            CEI SPONSORIZATI DE LIBRARIA LIBRIS NU POT PARTICIPA!

16 comentarii:

Madalina Bobocea spunea...

Compunerea trebuie OBLIGATORIU pusa intr-un comentariu la aceasta postarea.Aceasta este cerinta!

Corys spunea...

GFC: Corina
Share FB: https://www.facebook.com/Corys84
Compunere:
Cândva mi s-a spus că iubirea este o combinație intensă și fascinantă de sentimente, că atunci când iubești simți bucurie și tristețe, teamă și speranță, toate în același timp, dar mai ales că iubirea îți dă curaj să faci lucruri pe care n-ai fi visat sau îndrăznit în alte circumstanțe. Se mai spune și că iubirea ne înalță și ne schimbă în bine, dar sunt atâtea lucruri, nespuse încă, despre iubire.
Înainte să iubesc viaţa mea era slab luminată, însă doar aşa o cunoşteam şi eram mulţumită, apoi cineva mi-a luminat puternic viaţa, a adus atâta culoare în ea cum n-am știut că există. O viață lipsită de lumină și culoare e o viață ștearsă și lipsită de sens, după ce iubirea ți-a ajuns în inimă.
Toate acele sentimente pe care le purtăm în suflet în viața cotidiană, combinate, au un efect uluitor asupra noastră. Ni s-a întâmplat de multe ori să ne fie teamă ca nu cumva să ajungem în vreo situație anume, una dificilă, dar în același timp să sperăm că vom reuși să evităm acest lucru sau că vom avea forța necesară de a merge înainte cu bine. Întotdeauna, atunci când suntem fericiți, simțim și o picătură de tristețe , așa cum de fiecare dată când suntem triști, mai avem o rază de bucurie ce ne ajută să mergem mai departe cu capul sus.
Când iubim, simțim un strop de tristețe pentru cei care nu prețuiesc iubirea la adevărata sa valoare, bucuria de a iubi, teama de a pierde acea bucurie, speranță că nu o vom pierde, toate acestea la o intensitate surprinzătoare.

Elena Io. spunea...

GFC:Elena Io
Share:https://www.facebook.com/pages/Puterea-Cuvintelor/433697390005935
Compunere:Si iar imbatranesc...

Are rost să mai sper în ceva? Când tot ce am avut , am pierdut, când tot ce am visat s- a spulberat o dată cu trezirea mea din dulcele somn al inconştienţei, când tot ce am iubit ..a ajuns să mă distrugă?Să pun capăt , aici şi acum suferinţei , sau să prelungesc agonia , ducându-mi restul zilelor ca o povară a trecutului? De ce nu mi-am dat seama că merg pe drumul pieirii? Acum e prea târziu …
Din cauza ta, s-a întâmplat totul! Apoi, din cauza lui, iar apoi a celuilalt, şi…în final…din cauza tutoror . Dar, tu ai fost primul şi îţi iei asupra-ţi cea mai mare vină pentru crima ce ai săvârşit-o împreună cu ei. Erai un înger cu chip de muritor, dar ..de fapt, tu ai provocat moartea.
Îmi amintesc atât de limpede cum s-a întâmplat , cum am ajuns aici, chiar dacă mi se pare că a trecut o eternitate, că acele trăiri şi-au lăsat urme adânci peste întreaga mea fiinţă, îngreunându-mi simţurile şi apăsând uneori aşa brutal peste spiritul meu fragil; mă doare când mă gândesc şi, fără să îmi dau seama, de fiecre dată mă chinuie mai tare efortul de a-mi aminti fiecare detaliu. Şi, totuşi, au trecut doar trei ani de atunci, cu toate că…scenariul distrugerii mele era plămădit cu mult înainte.
Pe atunci, credeam în triumful vieţii, aveam lumina inocenţei în priviri, ştiam să visez la fericire, puteam să –mi conturez de una singură tabloul viitorului(şi cât de colorat şi vesel părea pe atunci!). Şi, ai apărut tu! Te ştiam de atâta timp, dar, parcă atunci te văzusem pentru prima dată. Eu te priveam, tu mă priveai, eram doar noi , singuri în mijlocul atâtor străini cunoscuţi ai vieţilor noastre. Niciodată nu mi-ai spus că mă iubeşti, şi , nici eu nu am făcut-o, dar amândoi ştiam că aşa era! În plus, nici nu era nevoie; tocmai această destăinuire ne-a despărţit...eram copii şi, pur şi simplu, ne iubeam!(mai ţii minte, nimeni nu ne credea!)
Alergam nebuni, împinşi de orbirea libertăţii, ne atingeam întâmplător, atraşi de vibraţia inexplicabilă a corpurilor noastre, râdeam fără motiv şi …ştiam să zâmbim …ştiam să fim fericiţi , prin simplul fapt că eram împreună. Atunci aveam tot timpul din lume să traim şi…doar să fim noi. Mai ştii când voiai să-mi dăruieşti un porumbel?Hmm…ce zi frumoasă! Nu am s-o uit niciodată! Ne plimbam printre mulţimea de lume, dar eram cu totul izolaţi de ea. M-ai adus în spatele unei clădiri(nici tu nu ştiai de ce)…mâinile noastre parcă râvneau după o atingere, parcă se doreau , dar îşi înfrânau dorinţa , până la urmă nevinovată şi…atunci, într-un moment de linişte, au apărut porumbeii. Cât îmi doream unul! Iar tu, privindu-mă , ai descifrat sclipirile venite din adâncul ochilor mei şi ai înţeles… niciodată nu era nevoie de cuvinte , forţa lor pălea în comparaţie cu sufletele noastre atât de apropiate. Parcă te văd şi acum, după atâţia ani: alergai cu atâta voinţă printre frumoasele creaturi ale cerului, de parcă tu însuţi erai un porumbel, unul venit pe pământ special pentru mine…dar, ce păcat că, într-o zi, porumbelul meu şi-a luat zborul! Încă mă întreb de ce . Poate , chiar eu l-am alungat fără să-mi dau seama , sau, poate că...pur şi simplu, dorea să zboare pe orizonturi mai înalte, iar eu eram o povară prea grea de purtat pe aripile sale-i mărunte...
Şi asta înseamnă până la urmă să trăiesc! Să iubesc din nou, şi din nou, şi din nou… până ce simt că-mbătrânesc!

Katherine spunea...

GFC - Katherine
Share - https://twitter.com/KatheMorgan/status/342354988359618562

Compunerea - Fluster - Soapta

”A iubi... Ce inseamna a iubi?”Cu acest gand stateam intinsa pe nisipul acum negru-nu auriu ca in dimineata aceea-uitandu-ma la stele.Tot ceea ce auzeam eea sunetul marii,parca astepta.Era linistita,rabdatoare...sigur astepta.Poate si ea se gandea la semnificatia cuvantului ”iubire”.Nu stiu de cat timp eram acolo,nici nu prea imi pasa,sincera sa fiu.
A trecut un ceas,chiar doua,nu m-ar fi mirat sa fi trecut trei.Stateam si ascultam si asteptam,la fel ca marea.Sunetul valurilor era ca o melodie linistitoare,doar pe cateva note, ce se repetau.Atat de lin curgea acea muzica.Imi mut atentia asupra plajei.Era atat de intunertic. Ma uit de jur imprejur si nu vad urma de vietate.Toata lumina vine de la stele.Incepeam sa caut Carul Mare, Carul Mic, Constelatia Sagetatorului...
A mai trecut un ceas,chiar doua,sunt aproape sigura ca nu au trecut trei. Sunt atat de calma incat nici nu am tresarit cand o persoana s-a asezat langa mine.Din prima secunda am simtit incredere in el. Este un baiat nu cu mult mai mare decat mine.Seamana cu un inger in vegherea stelelor,totul la el este de aur,in afara de ochi,aceia sunt negri, la fel ca noaptea.Are trasaturi frumoase,angelice chiar.Si el se uita la mine,ma descrie in mintea lui exact cum fac eu.Se intreaba cum ma cheama, vad intrebarea in ochii lui,si el vede aceeasi intrebare in ochii mei,dar nu ne spunem nimic.De ce-am intrerupe aceasta tacere?Nu este nimic suparator in ea, nu e nici macar stanjenitor.
Terminam acel mod neobisnuit de a fae cunostinta si in acelasi timp ne intoarcem privirile asupara marii intunecate,aspura cerului impanzit de stele...Ma intorc sa ma uit la baiat si nu mai este acolo,in locul in care statea era scris un singur cuvant ”iubirea”.Da, poate este iubirea.Il voi mai intalni vreodata? Isi va mai aminti de mine? Daca aceea a fost prima, si ultima oara cand il voi vedea?Macar stiu ca exista,poate chiar il voi visa. Am speranta chiar ca ne vom mai intalni.Ce resemnare cruda.
A trecut o noapte, chiar doua, nu m-ar fi mirat sa fi trecut trei...

Andd D. spunea...

GFC: Andd D.
Share: https://twitter.com/AnddeeaBlog/status/343451044556177412

M-am indepartat de acel sentiment de neputinta, de tradare, de chin si de durere sufleteasca ce mi-a macinat inteaga existenta cu fiecare ocazie pe care a prins-o - si credeti-ma, au fost multe. M-am indepartat de tot ce insemna prietenie pentru a ma proteja de necredinta fireasca a omului, o trasatura ce exista in toti, mai putin in mine. Mi-am creat un scut de protectie pentru lumea ce ma inconjoara doar pentru a nu lasa lacrimile fierbinte in zilele reci de iarna sa mi se prelinga pe chipul palid, aproape bolnavicios. Am sperat ca intr-o zi voi ajunge sa nu-mi mai pese de toate rautatile oamenilor. Am sperat ca voi ajunge sa-mi creez o cariera de vis, de unde sa privesc restul omenirii cu superiorite. O pozitie de unde sa nu decand si de unde sa nu mai fiu nevoita sa ascult toate rautatile oamenilor din jurul meu doar pentru ca le este teama de mine.
Dar mi s-a dovedit ca gresesc. Mi s-a dovedit ca desi lumea te trateaza cu spatele, ca nu tuturor le pasa de tine, exista si persoane care te iubesc. L-am descoperit pe el. Un tanar cu aspiratii inalte, cu o frumusete aparte, nu genul de baiat pe care il gasesti pe copertile revistelor, care m-a facut sa ma simt iubita, minunata, frumoasa si mai presus de toate, importanta. L-am descoperit cand credeam ca am ajuns la cel mai jos nivel posibil. Intalnirea noastra nu a fost una aparte. Nu m-a salvat de o banda de oameni inarmati, nu si-a varsat cafeaua pe mine sau orice alte astfel de momente din filme. Nu. A venit la mine pentru a-l ajuta la o lectie. Atat. O chestie simpla. L-am ajutat. Credeam ca nu ne vom mai vedea dupa aceea, sau cel putin credeam ca nu ne vom mai vorbi. Dar m-am inselat. M-a cautat cand credeam ca nici macar nu se va mai uita la mine. Asa am descoperit o noua lume. O lume in care pot fi eu personajul principal, personajul fericit, care isi gaseste un loc.
Datorita lui am renuntat la toate ideile mele. Datorita lui am inceput sa fiu eu, cea care eram inainte de toate chinurile sufletesti. Eu, cea vesela. Este adevarat, toate experientele mele oribile cu oamenii m-au facut sa fiu precauta cu ei. Asa am fost si cu el. Doar ca el este el. Pe el il iubesc. Neincrederea mea fata de el a durat ani de zile. Poate ca inca mai exista o astfel de farama ascunsa in sufletulmeu, insa cu timpul, aceasta va disparea. Pentru ca desi au trecut ani de la intalnirea noastra, au trecut ani de cand ne-am pus bazele unei minunate familii, dragostea mea pentru el creste zilnic. Inca ma simt ca o tanara de aprope douazeci de ani care iubeste pentru prima oara. Si el chiar este prima mea iubire, cea la care voi tine mereu.

Nastya Paun spunea...

gfc: nastya paun
share:https://twitter.com/nastya96218208/status/344710894976118784


Iubirea,cel mai frumos sentiment si cel mai devastator din toate cate stim sa simtim.Atatea de zis,cuvinte atat de putine sa exprime tot ce inseamna iubirea.Iubirea are o proprie fata pentru fiecare purtator de sentiment.Pentru unii e o imbratisare si mii de sarutari in parc,pentru altii e cearta in casa apoi dragoste cu nabadai in pat.Pentru mine nu a fost niciodata simpla.Nu mi-a fost usor sa vorbesc despre ea pentru ca uneori nici eu nu stiu ce simt.Noi ne-am iubit fara cuvinte,doar cu intoarceri si priviri lungi care si-au declarat amorul vesnic.Noi am fost copii,am ras impreuna,ne-am jucat,ti-am citit si tu m-ai ghidat in viata,noi am fost unul si acelasi mult timp.Acum suntem 2 trupuri dar batem in inimi la unison,cand ma gandesc la tine,ma suni sa vezi ce fac.Tu esti cel la care fug sa ma salveze cand am probleme,tu ma sfatuiesti,tu ma iei in brate cand cad pe strazi pustii,tu imi alini sufletul cand mi-e rau.Mi-esti cel mai bun complice si facem planuri de viitor visand privind pe tavanul vechi al colibei mele.Noi vom fi cineva si cand vom ajunge acolo,vom fi impreuna.Atatea vanturi rele ne-au batut si vorbe ne-au lovit in inima,ca nu le mai simtim acum.Am lasat totul in urma.Copilaria s-a dus.Noi suntem oameni mari,cu vise de copii,de tineri visatori si inocenti.Noi ne iubim sub o forma neinteleasa de altii,enigmatic ne iubim si saruturile tale nu au gust ca ale nimanui altcuiva.Tu esti unic si te iubesc asa cum esti!Sa iubesti inseamna sa ierti,sa inveti omul de langa tine sa fie mai bun,sa ai rabdare ca cu un copil,sa-l sprijini,sa fi acolo pentru el,sa mergi al capatul pamantului pentru el,sa il adori asa cum e,sa il iubesti fara discernamant.Iubirea te ridica din cea mai adanca depresie.Doar un ciocanit la usa si zambetul iti revine pe buze.Doar el sterge tristetea si lacrimile tale cu un singur sarut.Doar el te face sa razi cand esti suparata si nervoasa.Doar el e ceea ce ai tu nevoie in viata ta.Nu o sa dau lectii nimanui.Iubirea se gaseste greu,faceti orice sa o gasiti si cand reusiti nu o lasati sa scape fara sa va picure in paharul tineretii macar 10 picaturi de fericire.Cautati jumatatea!Viata fara iubire e un desert sterp.Am zis de multe ori in ultima perioada:De singuratate mi s-a acrit!Ma omoara cu zile.Iubirea inseamna afectiune,sprijin,bunatate,blandete,rabdare,iertare,inocenta,joc si joaca,libertate,aparare,acel om care ar face orice pentru tine.Acel om pentru care esti cu adevarat cel mai bun,cel mai inteligent,cel mai sexy,cel mai cel!Iubirea e scopul vietii!Daca pentru voi nu e,atunci reanalizati-va scopurile.Toata lumea cauta fericire,dar fericirea sta in iubire.?Ce am fi fara iubire?Niste roboti sau niste animale.Iubirea e inceputul si sfarsitul!Iubirea e totul!Traieste-ti viata-iubeste!Iubeste cu foc,cu toata fiinta ta.Daruieste tot ce ai si primeste tot ce ti se da!Fi fericit!Fa pe cineva fericit!

Simona Capitanu spunea...

Fugea de ceva necunoscut, de ceva ce nu a mai intalnit niciodata. Dar de ce fugea? Desi, stia ca nu avea nicio sansa sa scape, fugea de ea.
Da, ea.
Ii era atat de frica de ea, incat tot ce putea face, era sa fuga, sa se ascunda, si sa nu recunoasa nimic.
Nimic.
Acel nimic putea ori sa fie distrus de ea, ori sa fie adorat de ea. Dar fugea de ea, deoarece stia ca nu i se poate impotrivi, ca daca recunostea acel nimic, ea ii putea decide soarta, si nu voia asta.
Era ceva de necrezut, ceva ireal.
Si daca recunostea? Daca o accepta? Daca ea o ierta? Si daca ea o adora? Daca ii alegea o soarta plina de ea?
Da.
Va risca.
Va recunoaste nimicul.
Va recunoaste ca iubeste.
Va recunoaste ca nu trebuie sa se ascunda de ea, de iubire.
S-a oprit, si-a inchis ochii, si s-a intors sa vada de ce fugea.
Si fugea de... intuneric. Fugea de ceva profund, ceva ce te face fericit, ceva ce putea sa te insapimante, sa-ti doresti sa nu te fi innascut, sa urasti din tot dinadinsul ziua in care ai tai parinti s-au cunoscut.
S-a intors inapoi si a inceput iar sa fuga. Sa fuga din cauza ca nu ii mai era frica, din cauza ca era atrasa de acel intuneric, de ea.
A fugit pana picioarele i-au cedat si a cazut in genunchi, apoi pe spate, cu ochii deschisi.
Se gandea la iubire. Nu se mai temea de ea. Era... era fascinata de ea. De ce ii putea oferi, de cum putea darui iubire.
Cu respiratia greoaie se ridica in picioarele suferinde si goale, si porni incet inapoi.
Sa inceapa de la inceput totul.
Sa fuga de iubire, sa se teama de ea, apoi sa fie dependenta de ea.
Sa fie una cu iubirea, cu ceva ce nu poate fi atat de real, de normal, dar atat de libera.

GFC: Simona Capitanu
Share: https://www.facebook.com/Piiiiingu/posts/147907232069149

Rucsi Rucs spunea...

share: https://www.facebook.com/rucsi.stevens/posts/266135123527733
GFC: R

"Pământ, New York,
Sâmbătă, ora 15:43


Dragă A. ,



Astăzi m-am trezit şi nu m-am trezit. Adică, m-am trzit la 8 jumătate, dar eram tot adormită. M-am ridicat alene din pat, am stat în şezut vreo 5 minute, m-am frecat instinctiv la ochi, am căscat şi am început să fac lucrul care-mi place şi la care mă pricep cel mai bine. Mi-am aprins o ţigară şi am tras din ea cu neşaţ, la fel cum ar bea apă un om ce a stat 3 zile în deşert. Da, ştiu, clişeică comparaţie, dar e sâmbătă şi până şi neuronii meu şi-au luat liber. După ce mi-am terminat ţigara, am mers la baie şi mi-am spălat faţa şi dinţii. M-am întors în bucătărie şi mi-am făcut un ceai de vişine – preferatul meu- mi-am mai aprins un Kent şi m-am lăsat îmbătată de mirosul vişinelor contopit cu fumul de ţigară. Am pus buzele pe margiea cănii fierbinţi, am luat o gură de ceai şi am început să mă gândesc…
Noi, oamenii, suntem făcuti dintr-un material maleabil, numit suflet. Dacă ajungi la el, poţi face acel mecanism –omul- să facă tot ceea ce tu îţi doreşti. Dacă pui stăpânire pe suflet, pui stăpânire pe el. Oamenii care n-au suflet se numesc neoameni, dar eu le zic simplu, băieţi. Poate că au şi ei ceva maleabil, dar sigur nu e sufletul. La ei e mai simplu. Ei pot fi controlaţi cu ajutorul a ceva ce deţin, ceva ce face parte din corpul lor. Acel organ se află pe la jumătatea corpului, în partea din faţă. Prin acest organ ei pot fi uşor controlaţi, dacă tu, ca fiinţă cu suflet, nu ai fost deja posedată de unul – nu organ, băiat.
Sufletul, adică fata, odată posedată de neom, adică băiatul, ajunge la o stare halucinantă, o stare în care vede steluţe mov şi fluturaşi ca smaraldul. Se îmbolnăvesc, oarecum. Nu mai au poftă de mâncare, iar princilapul simpotm este un zâmbet prostesc pe faţă. Nu mai aud conversaţiile din jurul lor şi ochii le strălucesc de bucurie. Am fost şi eu odată aşa bolnavă, dar bine că m-am vindecat. Oricum, după ce aceste simptome te fac să te simţi tot mai bine, neomul pleacă sau găseşte alt suflet. Atunci se înrăutăţeşte boala, totul se agravează. Ochii nu mai sunt luminaţi de soare, au încă strălucire în ei, dar e de la lacrimi, zâmbetul prostesc de pe buze se întoarce, organul acela care pompeaza sângele începe sa doară –nu mai ştiu exact cum se numeşte-, defapt ce zic eu aici? Tot corpul te doare, fiecare os.
După un anumit timp, în cazurile fericite, aceste simptome trec şi corpul mecanismului uman se vindecă, dar sufletul rămâne cu cicatrici. Pe piele –acolo unde aceasta a fost sărutată- rămân urme dureroase de buze, iar buzele sufletului, adică al fetei, vor rămâne mereu pătate.
Aici la noi, pe Pământ, numim acest lucru iubire. La un moment dat, fiecare mecanism este cuprins de ea şi aproape toate, aproape toate, sfârşesc la fel. Dar pentru astăzi e de ajuns. Mi s-a răcit ceaiul.

Cu dragoste, R."

S Gina spunea...

Ce unghi urât de a privi iubirea, Rucsi!

yukiblack spunea...

Share :https://www.facebook.com/photo.php?fbid=466379160116036&set=a.466379103449375.1073741833.426428067444479&type=1&theater#!/malina.barbu/posts/463811337047079
Gfc; Malina Barbu

Compunere:

Virus de suflete

Virusul imi pconsuma trupul rand pe rand-putrezeam asteptandu-i respiratia,parfumul si frumusetea. Trupu-mi statea nemiscat pe iarba, obrazul scortos atingand iarba galbena-la contactul cu pielea.
Pasi.Voci.Venise.
-Shelby...,imi ridica fata in maini. Incepuse sa-si plimbe degetele grose prin parul meu, in timp ce-mi saruta fiecare bucata din fata.Buzele sale imi dadeau fiori, ma-nebuneau,dar ma faceau sa-l doresc mai mult decat orice.
Am inceput sa scuip sange intr-un mod hidos, eram pe moarte...Derek incepu sa planga. Scotea hohote infundate de durere, in timp ce-si scotea sabia din argint. Trebuia sa mor-planeta trebuia salvata.
Actul final: Julieta trebuia sa moara. Incepu sa tipe in noaptea rece,luna fiindu-i martora la criza de durere.
Cu un muget infundat...imi infipse sabia in piept. Sangele imi curgea siroaie din inima. Ochii mi se impaienjaneau. Ultimul lucru vazut fusese sabia plina de sange,scoasa din trupul meu, infipta la randul sau in trupul lui Derek.
Se omorase.
Suflu-mi deveni greu,aerul se lasa greu asupra mea. Am inchis ochii,dar nu inainte de a auzi vocea,moarta,dar disperata a lui Derek:
Te iubesc! Te iubesc.Te iubesc....


Sper ca vi-a placut. Mult succes tuturor si multumim de concurs :)

yukiblack spunea...

Scuza-ti greseala "pconsuma", e doar consuma :)

Rucsi Rucs spunea...

S Gina, asa vad eu realitatea :))

Alexandra Gheorghiev spunea...

GFC: Alexandra Gheorghiev
SHARE FB: https://www.facebook.com/gheorghiev.alexandra/posts/502654543139604

In primul rand, consider ca iubirea este un sentiment enorm de important si esential al vietii. Mai exact un drog puternic care are o aroma speciala si pasionala si care nu se poate dezlipi de tine orice ai face.
In al doilea rand, iubirea vine cand nu te astepti. Iti da aripi, te face fericita, suferi, plangi, apoi esti parasita in cele din urma dar daca iubirea este sincera, pura si plina de incredere atunci se poate implini si astfel se naste rodul iubirii.
In al treilea rand, cand ajungi sa tii la persoana respectiva nu-ti doresti sa te mai dezlipesti de ea/el. Ea sau el este pentru tine aerul pe care il respiri, apa pe care o bei, focul care arde in interiorul tau si tot odata umbra care te pandeste cand dormi si iti bantuie fiecare vis.
Uneori, atunci cand esti casatorit cu cineva iti dai seama ca dupa o perioada de timp nu mai simti legatura dintre tine si partener, nu mai iubesti ca inainte, nu mai exista comunicare, respect si incredere si atunci ce se intampla? Te retragi, divortezi de persoana care ti-a fost alaturi mereu in zilele bune si rele ale vietii. Situatia e si mai rea atunci cand exista si rodul iubirii la mijloc, rea pentru ca, copilul acela are nevoie de un tata si o mama care sa-I fie alaturi de la inceputul vietii sale, sa-I dea educatia cuvenita, sa-I ofere tot ce e mai bun pentru ca pana la urma copiii sunt intotdeauna pe primul plan.
Totodata cand iubesti pe cineva nimic nu ti se mai pare greu, nu? Pentru ca simti ca aceea persoana iti ofera tot ce e mai bun pe lumea asta si in acelasi timp pentru ca are grija ca tie sa iti fie bine.
In concluzie spun ca “In toate povestile de dragoste exista intotdeauna ceva care ne apropie de eternitate si de esenta vietii, pentru ca povestile de dragoste contin toate tainele lumii” cum zice Paulo Coelho.

Laura Kira spunea...

Toate fiinţele au nevoie de dragoste pentru a supravieţui.
Iubirea s-a născut înainte de om, susțin marii demiurgi ai lumii, căci a fost nevoie de dragostea lui Dumnezeu pentru ca increatul să se transforme în creat.
Iubirea reprezintă un sentiment de afecțiune însoțit de admirație, devotament și prețuire față de o persoană, din punct de vedere metafizic, aceasta fiind sinonimă cu miracolul și armonia. Omul care iubește se bucură mereu de viață, întrucât el are ,,ochi care să înfrumusețeze lumea”(Mihai Eminescu).
Îngemănarea sufletelor pereche se produce datorită faptului că, așa cum scria și Andre Gide, ,,Involuntar, inconștient, doua ființe ce se iubesc se modelează reciproc, fiecare se străduiește să semene cu acel idol pe care-l contemplă în inima celuilalt”. De asemenea, eul liric din poezia ,,Vârsta de aur a dragostei” de Nichita Stănescu este surprins în ipostaza căutării iubitei, la fel ca Orfeu, erou trac, ce îndrăznise să creeadă că își poate readuce la viață soția, pe nimfa Euridice, numai prin puterea și strălucirea iubirii și a muzicii sale mirifice. Astfel se poate spune că dorul este un catalizator al iubirii, care îl ămpinge pe îndrăgostit să încerce să își găsească perechea, exact ca în povestea lui Isis și Osiris, în care zeița îl găsește și își învie soțul. Toate acestea aduc aminte de mitul androginului, care spune că nimeni nu poate supraviețui fără persoana dragă lângă el, întrucât, în vremurile de demult, perechile erau unite, formând un singur trup.
Dragostea, în literatură, este privită și prezentată din diverse unghiuri, cum ar fi iubirea, ca act inițiatic, ca sentiment tragic, ca pasiune, ca miracol al vieții...
Ca act inițiatic, dragostea simbolizează sentimentul ce face o ființă să trăiască în adevăratul sens al cuvântului bucuria vieții., doar privindu-și persoana dragă. Aceasta este ilustrată de Vera, personaj al ,,Cărții nunții” de George Călinescu, atunci când devine conștientă de faptul că îl dorește și îl iubește pe Jim, trăirea acestei emoții fiindu-i pentru întâia oară cunoscută.
Iubirea ca sentiment tragic este prezentată în opera lui William Shakespeare, în care protagoniștii, ,,Romeo și Julieta”, conștientizează faptul că dragostea lor este imposibilă, întrucât ura dintre familiile din care proveneau distrugea orice speranță a căsătoriei(publice) dintre ei.
Eu cred că iubirea este cel mai frumos sentiment pe care l-a experimentat omul încă de la începuturi și care merită orice sacrificiu, exact ca îngerul Daniel Grigori(cartea ,,Damnare”- Collins) care renunță la înaltl său grad din Rai pentru a fi împreună cu iubita sa, muritoarea Lucinda Price.

gfc- Lauraaaa
https://www.facebook.com/kira.april.lau/posts/476887752397146
ps- compunerea am postat-o mai de mult pe blogul meu! deci, nu e luata de pe alta sursa. doar tot din mintea mea e ... :)) :*

Andreea Ilie spunea...

Gfc:Andreea Ilie
Share:https://www.facebook.com/ilie.andreea.583/posts/567758913267470
Compunerea:
“Iubirea se simte, se vede, se aude și nu este dată uitarii niciodată.Este sentimentul unic,care poate fi trăit indiferent de vârstă.Momentul in care cu adevărat il simți,viața ta ia cu totul o altă intorsătură.Simți că trăiești și că iubirea pentru "el" este aerul pe care-l respiri, este raza de soare care te urmează și iți dă lumină să treci peste momentele dificile.
Iubirea pare a fi sentimentul suprem ce te duce spre infinit, inseamnă să-ți trăiesti viața după ticăitul ceasului ce iți bate in piept si te ține in viață. Când iubești nu te gândești dacă ceea ce faci este bine sau rău, pur și simplu iți lași sentimentele să te conducă intr-o lume a ta, in care doar impreună cu persoana dorită poti supraviețui, te poti simți viu și implinit.
Când simți că te aflii in desert, iubește, când crezi că viața ta nu mai are sens, iubește, când amintirile revin neincetat, nu uita că trebuie să traiești prezentul, așa că iubește.
Iubirea este cheia universului, este primul pas spre menținerea păcii in lume, este singurul lucru care ne face fericiți din toate punctele de vedere.Avem nevoie de iubire incă de când ne naștem, iar modul de a iubi este diferit la fiecare persoană, dar există la fiecare din noi.
Cu timpul, iți dai seama că iubirea nu ar trebui să se măsoare in timp, ci in intensitate. Amploarea ei, nebunia ei...se măsoară in trăiri, nu in ore. Iubirea este voia pe care ți-o dai să ai incredere in altcineva decât in tine insuți. Este curajul de a infrunta emoția, pasiunea..., uitând că vei fi rănit sau, și mai matur, asumându-ți riscul durerii. Iubirea este plină de compromisuri pe care, dacă n-ai iubi, nu le-ai face niciodată.
Iubirea este șansa noastră de a fi mai buni, mai strălucitori, mai compleți pentru o clipă, o oră sau o viață... și trebuie să-i multumim lui Dumnezeu dacă trăim așa ceva...cu toată inima..."

Claudia spunea...

GFC: claudiabunduc
Share: https://www.facebook.com/claudia.bunduc.5/posts/492223330846166
COMPUNERE: IUBIREA...
IUBIREA….CE ESTE IUBIRE? Sfântului Apostol Paul spunea: "Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată" (13, 4-8). Și am completat cu spusele marelui Blaga: "Tot ce contează în viață în mod deplin și dureros este iubirea"
Acum voi începe cu două citate din „La răscruce de vânturi’’, de Emily Bronte, care exemplifică cel mai bine ceea ce aș vrea eu să spun. Primul spune așa: „Nu știu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar știu că al lui și al meu sunt la fel.” Iar al doilea este acesta: „Unicul gând al vieții mele este el. Dacă totul ar pieri și n-ar rămâne decât el, atunci eu aș continua să exist; iar dacă totul ar rămâne și el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriașă lume străină mie și mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa.”Sau, în filmul „Les Amants de Montparnasse”, Amedeo Modigliani spune:„Aș putea să pictez lumea întreagă. Dar, dacă ar fi să pictez, lumea întreagă...ar fi portretul ei.”
Acum voi încerca să exprim prin propriile mele cuvinte …IUBIREA. Iubirea e un izvor nesfârșit de sentimente și trăiri.Un sentiment mai presus de toate, care știe să desfacă lacătele inimii noastre, pentru fiecare persoană alta, alt gen, altă perioadă.Pentru mine amalgamul acela de ,,sunete’’ pe care le aud în inimă, care mă dă peste cap poartă întotdeauna în el ceva imatur.
A te îndrăgosti înseamnă, pentru moment, a te simţi fermecat de ceva şi nu te poate fermeca decât ceva ce este sau pare a fi perfecţiune.Deci, iubirea este un impuls spre perfecţiune.Pentru mine iubirea înseamnă diurn şi nocturn, vizibil şi invizibil, lumină şi umbră, plăcere şi moarte.....Iubirea presupune renunţarea la propria persoană.În iubire, regină este libertatea.În iubire totul e doi şi totul tinde să fie unul.Iubirea ,pentru mine, înseamnă aspiraţie spre etern, căutarea nemuririi în prezent.
Iubire:s-au scris atâtea poezii, poeme ample,drame,tragedii despre ea,fără să o poată revela în toată frumusețea ta.Iubire,sentiment de împlinire sufletească,de visare,de dezamăgire,de nebunie,de obsesie.Iubești când te topești simțindu-i respirația pe gâtul tău,când brațele lui largi te fac să tremuri de emoție,când te cuprind,când buzele îți sunt nesigure sub ale lui.Iubire,când visezi toată noaptea că ești cu el,te trezești,vezi că patul e pe jumătate gol și stai cu ochii pe pereți la 4 dimineața,ascultând căderea ritmică a ploii.Iubești când mergi prin ploaia torențială, rece,fără umbrelă pe străzile murdare,puterea luând-o de la faptul că știi,că la un colț de stradă,înăuntrul unor geamuri plouate,te așteaptă gata…cu un sărut cald să te încălzească.
Iubești când,stând în pat cu el,uiți de foame și sete,trăind din săruturi și atingeri.Iubești când ai face orice pentru el,când ți-ai da viața pentru el.

Îți multumesc pentru șansa de a scrie despre iubire,nu știu dacă altfel m-aș fi apucat de asta. Nu am mai fost de nu știu când atât de sinceră…Poate niciodată…